Sign In Sign-Up

     S-a nascut in localitatea Epivat, pe tarmul Marii Marmara, intr-o familie de vlahi iubitori de Dumnezeu. Desi viata ei pamanteasca, in secolul al XI-lea, a fost de numai 25 de ani, ravna sfanta si dorul de desavarsire au facut-o bineplacuta inaintea lui Dumnezeu, Care i-a daruit cununa sfinteniei. A imbracat haina monahala de timpuriu, intr-o manastire din Constantinopol, si a dus o viata neprihanita, infrumusetandu-si sufletul prin virtuti, in chip deosebit pretuind milostenia, rugaciunea si postul. Cu binecuvantare, s-a dus la Manastirea Maicii Domnului din Heracleea Pontului, unde a ramas 5 ani, iar dupa aceea a plecat in Tara Sfanta. Cu porunca de Sus, s-a reintors in Epivat, de unde Imparatul Hristos a chemat-o intr-u odihna Sa vesnica.
    Dupa aproape 200 de ani, printr-o intamplare minunata, a fost gasit trupul sau neputrezit. A fost canonizata de Patriarhia din Constantinopol, iar cinstitele ei moaste au fost aduse cu evlavie, mai intai in biserica Sf.Apostoli din Epivat, apoi la Tarnovo (Bulgaria), Belgrad (Serbia) si Constantinopol. In 1641, Voievodul Vasile Lupu al Moldovei a primit in dar de la Patriarhia Ecumenica racla cu moastele Sfintei Parascheva, in vremea pastoririi Mitropolitului Varlaam. Aceasta a fost asezata in biserica Sf. Trei Ierarhi, iar din anul 1889 se afla in Catedrala mitropolitana din Iasi.
    Izvor de insanatosire duhovniceasca, de pace sfanta si de binecuvantare, Sfanta Cuvioasa Parascheva este degrab ajutatoare pentru toti cei ce o cheama cu credinta, in rugaciune, sa le fie mijlocitoare catre Dumnezeu. Este protectoarea si ocrotitoarea orasului Iasi si a intregii Moldove. Credinciosii dreptmaritori de pretutindeni o cinstesc pururea, dar mai ales la 14 octombrie, ziua ei de praznuire insemnata in calendar.
    Pentru binefacerile ei duhovnicesti, sa o laudam si noi: “Bucura-te, Sfanta Parascheva, mult folositoare!”
 

 

    Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, nascandu-se din parinţi simpli, era şi el smerit cu inima si bun cu viaţa. In copilaria sa a fost pastor de oi si, crescand, s-a impartasit nunţii celei legiuite şi s-a facut tata de copii. El vieţuia cu cinste şi cu placere de Dumnezeu, urmand lui David in blandeţe, lui Iacob in simplitatea inimii şi lui Avraam in iubire de straini.
    Dar nu dupa mulţi ani, murindu-i soţia, cu osardie slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia spre odihna strainilor. In lume atat de mult a placut lui Dumnezeu, incat s-a invrednicit cu darul facerii de minuni, caci vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat şi izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvantul.
    Pentru aceasta a fost ales episcop al cetaţii Trimitundei, care era o cetate vestită a Ciprului, in imparaţia marelui Constantin şi a lui Constantie, fiul sau, unde facea minuni preaslavite.
    Oarecand era in ostrovul acela seceta mare si uscaciune, iar uscaciunii ii urma foametea şi foametei, moartea; caci mulţime de popor murea de foame. Pentru acea inchidere a cerului, trebuia un Ilie sau un altul asemenea lui, ca sa-1 deschida cu rugaciunea. Unul ca acela s-a aratat Sfantul Spiridon, care, vazand nevoia ce venea asupra poporului şi milostivindu-se parinteste spre cei ce piereau de foame, s-a rugat cu sarguinţa catre preabunul Dumnezeu, Care indata a umplut cerul cu nori, adunandu-i de la marginile pamantului.
    Apoi a fost lucrul cel mai minunat, ca sa nu socoteasca cineva ca ploaia s-a facut din stihii, in chip firesc, caci multă vreme norii n-au dat ploaie, pâna ce iaraşi sfantul a mai facut rugaciune cu fierbinţeala si atunci s-a varsat ploaie mare pe pamant şi n-a incetat multe zile, pana cand iaraşi s-a rugat sfantul si s-a facut senin.
    Pamantul s-a adapat cu indestulare şi şi-a dat roadele sale, caci s-au imbelsugat ţarinele, au rodit sadurile şi gradinile şi a fost după foametea aceea indestulare multa prin rugaciunile placutului lui Dumnezeu, Spiridon. Peste caţiva ani, prin voia lui Dumnezeu, pentru pacatele oamenilor, s-a facut foamete in latura aceea şi se bucurau bogaţii vanzatori de grau, pentru acea scumpete, caci aveau grau strans de mulţi ani şi, deschizandu-si hambarele, au inceput a-1 vinde scump.
    Atunci era in cetatea Trimitundei un vanzator de grau, nesăţios de iubirea de argint şi plin de lacomie. Acela, caştigand cu neguţatoria prin alte parţi mult grau si aducandu-I cu corabia in cetate, nu voia sa-I vanda cu acel preţ, cu care se vindea in cetate, ci I-a pus in hambare, pana cand se va inmulţi foametea in cetate, pentru ca sa-1 vanda mai scump şi sa caştige avere mai multa.
    Fiind foamete mare şi din zi in zi inmulţindu-se, bogatul acela a inceput a vinde graul său foarte scump. Atunci a venit la dânsul un sarac, cerand şi rugandu-I cu lacrimi sa-l miluiasca şi sa-i dea puţin grau, pentru ca sa nu moara de foame cu copiii si femeia sa. El, fiind cuprins de nemilostivire şi de pofta aurului, n-a vrut sa miluiasca pe sărac, ci a zis catre dănsul:
    - Sa mergi ca sa aduci preţul şi vei avea ceea ce vei cumpara.
    Săracul, slabind de foame, a venit la Sfantul Spiridon cu plangere spunandu-i despre saracia lui şi despre nemilostivirea bogatului. Iar sfantul a zis:
    - Nu plange, ci mergi in casa ta, pentru ca aşa graieşte Duhul Sfant, ca dimineaţa se va umple casa ta de grau; iar pe bogatul acela il vei vedea rugându- se de tine si dându-ţi griu fara plata.
    Saracul, socotind că i-a zis sfântul aceasta numai pentru mangaierea necazului sau, vazandu-şi deşarta şi făra folos nadejdea sa, precum i se părea, s-a dus la casa sa suspinand. Cum s-a facut noapte, prin poronca lui Dumnezeu s-a vărsat ploaie mare pe pamant, iar hambarele bogatului nemilostiv si iubitor de argint au cazut şi apa a luat tot graul.
    Nemilostivul vanzator de grau, cu ai sai, a alergat prin toata cetatea, strigand şi rugand pe toţi ca sa-i dea ajutor, spre a nu ajunge sarac. Dar oamenii, vazand graul risipit pe drumuri, au inceput a-1 strange şi a-1 duce la casele lor.
    Asemenea şi saracul acela care ceruse ieri, şi-a adunat grau din destul, pe care, vazandu-1 bogatul, a inceput a-1 ruga sa ia cat va voi. Asa a pedepsit Dumnezeu nemilostivirea bogatului, iar saracia şi foametea saracului a mangaiat-o, dupa proorocirea sfantului.
    Un plugar oarecare cunoscut sfantului, in acea vreme de foamete, a mers la acelaşi nemilostiv bogat, care inca mai avea alte hambare pline de grau, cerand pentru hrana grau pe datorie, fagaduind ca-i va da cu dobanda in vremea secerisului. Acela, neinvaţandu-se minte cu pierderea graului celui dintâi, neschimbandu-se din zgarcenia sa şi neindreptandu-se, şi-a inchis inima cu nemilostivire si inaintea acestui sarac, incat nu voia sa auda de rugamintea lui, cea cu sarguinţa şi a zis catre dansul:
    - Nu vei lua de la mine fară aur nici un bob de grau.
    Auzind saracul acestea, lucrator de pamant fiind, a mers plangand la arhiereul lui Hristos, Spiridon, spunhndu-i necazul sau. Arhiereul, mangaindu-1 cu cuvintele sale, i-a dat drumul acasa.
    Apoi a doua zi a mers singur la plugarul acela, ducandu-i un bulgare mare de aur. De unde a luat aurul acela mai pe urma se va vedea. Deci, punand aurul acela in mainile plugarului, a zis:
    - Du-te, frate, la bogatul vanzator de grau şi da-i acest bulgar de aur ca zalog, ca sa-ţi dea pe datorie grau, cat va fi spre trebuinţa ta; şi când va veni secerisul şi te vei indestula cu paine, atunci, rascumparand zalogul acesta, iarăsi il vei aduce la mine.
    Luând saracul aurul din mainile arhiereului, s-a dus cu sarguinţa la acel bogat. Acela, cum a vazut aurul, s-a bucurat, fiind iubitor de aur şi indata a dat pe datorie grau saracului cat ii trebuia.
    Dupa aceasta, trecand vremea foametei, apoi fiind imbelşugare şi sosind secerisul, plugarul a dat cu dobanda graul bogatului şi rascumparand zalogul, 1-a dus cu mulţumire Sfantului Spiridon. Sfantul, luand aurul, s-a dus in gradina sa şi 1-a luat cu sine şi pe plugar, zicând:
    - Vino cu mine, frate, ca sa dam acesta impreuna Celui ce cu buna indurare ni 1-a dat noua cu imprumut.
    Deci, intrand in gradina impreuna cu plugarul si punand aurul langa gard şi-a ridicat uchii in sus, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, Care numai cu singură voia Ta, toate le faci şi le prefaci; Cela ce odinioara in faţa imparatului Egiptului, toiagul lui Moisi 1-ai prefacut in şarpe, Insuţi şi aurul acesta, precum atunci 1-ai prefacut intr-acest chip, asa si acum porunceşte sa se intoarca la chipul sau cel dintai, pentru ca şi acest om sa cunoască, câtă purtare de grija ai Tu pentru noi şi cu fapta sa se inveţe ceea ce este scris in dumnezeiasca Scriptura: Ca toate oricate voieşte Dumnezeu, le face.
    Astfel, rugandu-se el, indata aurul acela luand puterea de fiinţa, a inceput a se mişca şi se vedea intorcandu-se şi tarandu-se ca un şarpe. Şi aşa, şarpele care mai inainte se facuse aur prin atingerea mainilor sfantului, prin minune iaraşi s-a prefacut şarpe, din aur.
    Plugarul, vazand acea minune, tremura de frica şi căzand la pamant, se socotea pe sine nevrednic de o facere de bine ca aceea. Deci, şarpele acela a intrat in vizuina sa, iar plugarul s-a intors la casa sa cu mulţumire, inspaimantandu-se de marimea minunilor lui Dumnezeu, care s-au facut prin rugaciunile sfantului.
    Un prieten imbunataţit al fericitului, din zavistia unor oameni rai, a fost clevetit la judecatorul cetaţii şi pus in temniţa; apoi a fost osandit chiar la moarte, fara de vina.
    Deci, inştiindandu-se Sfantul Spiridon, s-a dus sa izbaveasca pe prietenul sau de la moartea cea fara de vina. Atunci era vreme ploioasa şi un rau care era in cale, revarsandu-se, nu era cu inlesnire cuiva a-1 trece.
    Facatorul de minuni, aducandu-si aminte de Isus al lui Navi cum a trecut Iordanul cu chivotul legii ca pe uscat, in vremea cand era plin de apa şi crezand in acelaşi Dumnezeu atotputernic, a zis catre rau, poruncindu-i ca unei slugi: "Stai! Stapanul cel de obşte iţi porunceste, ca sa trec eu şi sa scape barbatul pentru care ma grabesc".
    Aceasta zicand sfantul, indata a stat raul, oprindu-si repejunile apei şi a facut cale uscata sfantului şi nu numai lui, ci si celor ce mergeau cu el, care au alergat inainte la judecator, vestindu-i venirea sfantului si rninunea care s-a facut pe cale. Judecatorul, auzind acestea, indata 1-a liberat pe cel osandit şi 1-a daruit pe el sfantului sanatos.
    Deci vedea cuviosul, cu ochii mai inainte-vazatori, greselile cele ascunse ale oamenilor. Caci odihnindu-se pe cale la un primitor de straini, o femeie oarecare, ce era robita de dragostea trupeasca si pacatuia in taina cu un oarecare. Aceea a voit sa spele picioarele sfantului. Iar el, ştiind faptele ei, a zis catre dansa:
    - Nu te atinge de mine, femeie.
    Aceasta a zis, nu urând pe cea pacatoasa sau lepadandu-se de ea. Caci cum ar uri pe cei pacatoşi, fiind ucenic al Domnului, Care a mancat si baut impreuna cu vamesii si pacatoşii? Ci, pentru ca sa o faca pe ea sa-şi aduca aminte de pacatele sale şi sa se rusineze de faptele si de cugetele ei cele necurate.
    Cand acea femeie mai vartos se nevoia, vrand a se atinge de picioarele sfantului ca sa le spele, atunci, fiindu-i jale de pierderea ei, sfantul, cu blandeţe si cu iubire de oameni, o mustra, aducandu-i aminte de pacatele ei şi povaţuind-o catre pocainţa. Iar ea, mirandu-se şi spaimantandu-se ca cele ascunse şi cele nearatate ale ei, nu sunt tainuite inaintea ochilor celui mai inainte-vazator al omului lui Dumnezeu, umplandu-se de ruşine şi umilindu-se cu inima sa, a cazut la picioarele sfantului şi nu cu apa, ci cu lacrimi le spala pe ele şi faptele sale cele mustrate, cu buzele sale le marturisea.
    Deci, ea facea ceea ce a facut odinioara desfranata din Evanghelie. Iar el i-a grait ei, cele ce Domnul cu milostivire, a zis odinioara: Indrazneşte fiica, iertate-ţi sunt pacatele tale. Şi iaraşi: Iata te-ai facut sanatoasa, de acum sa nu mai greşeşti. Dintr- acel ceas, femeia aceea şi-a indreptat spre bine viaţa sa si s-a facut şi altora spre folos.
    De vreme ce numai din minuni s-a cunoscut viaţa sfantului, se cuvine a şti şi ravna lui pentru dreapta credinţa; deci cuvantul ce ne sta inainte va arata.
    Imparaţind marele Constantin cel intai intre imparaţii creştini, in a şasea suta şi treizeci şi şase de ani de ia impărăţia lui Alexandru, feciorul lui Filip, iar de la Hristos trei sute douazeci şi cinci, s-a adunat in Niceea acel preaslavit sobor al Sfinţilor Parinţi, ca sa condamne pe Arie, cel fara de Dumnezeu, care cu rea-credinţa zicea ca Fiul lui Dumnezeu este faptură, iar nu Facator şi sa hotarasca ca Fiul este deofiinţa cu Tatal.
    Cei ce ajutau hula lui Arie, erau episcopii cei mai insemnaţi: Eusebie al Nicomidiei, Maris al Calcedonului şi Teognie al Niceei. Aceşti oameni inrautăţiţi, urmand cu totul nebuniei lui Arie, barfeau, zicand ca Fiul lui Dumnezeu este creat ca orice om.
    Incepatorii cei ce se luptau pentru dreapta credinţa, cei impodobiţi cu viaţa şi cu invaţatura erau
 
 Va urma
 
Sus

Sus

    Sfantul Prea Cuviosul Parintele nostru Nicodim cel sfintit era de neam macedo-roman, nascut din parinti bine-credinciosi la Prilep, in sudul Serbiei, in anul 1320, fiind inrudit cu familia despotului Lazar si a domnului Tarii Romanesti, Nicolae Alexandru Basarab. Dupa ce invata carte in patria sa, este chemat de Hristos la nevointa vietii monahale in Manastirea Hilandar din Muntele Athos, unde primeste ingerescul chip, ajungand mai tarziu egumen al acestei lavre si chiar proto-epistat in conducerea Sfantului Munte.
    Ajungand la Athos, in muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai intai in obste, apoi singur intr-o pestera in preajma Manastirii Hilandar, rabdand grele ispite de la diavoli. Insa, fiind umbrit de darul lui Hristos pentru adinca sa smerita cugetare, in putina vreme s-a curatit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiasca a sfintei rugaciuni si s-a invrednicit de darul mai inainte-vederii si al facerii de minuni, ajungand vestit in tot Muntele Sfant.
    Ca egumen al Manastirii Hilandar, Cuviosul Nicodim a adunat in obstea sa pana la o suta de calugari atoniti, greci, sarbi, macedoneni, romani si bulgari, deprinzandu-i pe tofi frica de Dumnezeu si hranindu-i cu invataturile Sfintei Scripturi. Caci era dascal iscusit al rugaciunii lui Iisus, adanc teolog si parinte duhovnicesc pentru multi. Pentru aceea nu putini sihastri, calugari de chinovii si egumeni veneau la el pentru sfat si cuvant de folos. Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugamintea cneazului Lazar, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, impreuna cu ucenicii sai Isaia si Partenie, impacarea Bisericii Ortodoxe Sarbe cu Patriarhia ecumenica. Deci, vazand patriarhul si imparatul smerenia si intelepciunea cuviosului si cucerindu-se de sfintenia vietii sale, indata a ridicat anatema data asupra Bisericii Sarbe, spre lau- da lui Hristos si bucuria crestinilor. Asa intelegea el sa im plineasca Evanghelia si sa ajute la mantuirea semenilor sai. In urma unei descoperiri dumnezeiesti, Sfantul Nicodim vine din Muntele Athos cu mai multi ucenici in sudul Dunarii, aproape de Vidin, unde intemeiaza doua mici asezari monahale: Vratna si Manastarita.
    Iar m anul 1364 trece in Tara Romaneasca si se asaza pe valea raului Vodita, unde exista o mica sihastrie intemeiata de calugari vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Voda (1364-1377) si Radu (1377- 1384) si al sihastrilor din partea locului, zideste chilii si biserica de piatra cu hramul Sfantul Antonie cel Mare, pe care o sfinteste in anul 1369. Manastirea Vodita a fost inzestrata apoi cu danii si intarita prin hrisov domnesc ca "dupa moartea lui chir Nicodim sa nu fie volnic a pune in locul acela staret nici domnul, nici arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice chir Nicodim si cum va aseza, asa sa tina calugarii care sunt acolo si ei singuri sa-si puna staret".
    Pe valea paraului Tismana, unde se nevoiau inca de la inceputu] secolului XIV mai multi sihastri in jurul unei mici biserici de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim a inaltat, de asemenea, la locul numit "Cascade", Manastirea voievodala Tismana, cu acelasi hram, cu ajutorul domnitorilor Tarii Romanesti Radu I si Dan I, intre anii 1377 si 1378. Aici, marele staret formeaza o obste renumita de zeci de calugari, ajuta la mentinerea in continuare a vietii isihaste pe valea Tismanei si pune randuiala calugareasca de chinovie, dupa traditia Muntelui Athos. Apoi, adunand in jurul sau cativa calugari minunati, a intemeiat la Manastirea Tismana o vestita scoala de caligrafi si copisti de carti bisericesti, renumita in toata Peninsula Balcanica. De aici Cuviosul Nicodim conducea toate manastirile organizate de el si intretinea corespondenta cu egumeni si ucenici din Athos, din Serbia si din Tara Romaneasca, precum si cu Patriarhul Eftimie al Tarnovei, dovedindu-se un mare teolog si parinte duhovnicesc.
    Sfantul Nicodim, luand de la Dumnezeu darul facerii de minuni si putere asupra duhurilor necurate, a facut multe si nenumarate minuni, cat a trait in viata, izgonind diavolii din oameni si tamaduind toata boala si toata neputinta. El a intrat si in foc si a iesit nevatamat, incat nici chiar de haine si nici de parul capului nu s-a atins focul. Apoi a facut alte minuni si nespuse lucruri cu puterea lui Hristos.
    La batranete, Sfantul Nicodim incredinteaza grija celor doua manastiri, Vodita si Tismana, ucenicului sau, ieromonahului Agaton, iar el se retrage la mai aspra nevointa in pestera de deasupra manastirii, ce se pastreaza pana astazi. Acolo se nevoia cuviosul toata saptamana in post, in priveghere de toata noaptea si in neincetata rugaciune. Numai Duminica si la praznice cobora din pestera in Manastirea Tismana si savarsea Sfanta Liturghie. Apoi vindeca pe cei bolnavi care veneau la dansul, manca la trapeza cu parintii, sfatuia si mangaia pe toti cu cuvinte de folos si se urca din nou la pestera.
    Numele Sfantului Nicodim de la Tismana se facuse cunoscut pana dincolo de hotarele Tarii Romanesti, pentru sfintenia vietii sale si darul vindecarii a tot felul de boli. In traditia manastirii se spune ca unii bolnavi se vindecau numai cat ajungeau la Tismana. Altii se tamaduiau cu rugaciunea si binecuvantarea Cuviosului, sau numai cat se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecati de Sfantul Nicodim se numara si fiica regelui Sigismund, care era bolnava de epilepsie.
    La sfarsitul secolului al XIV-lea, Sfantul Nicodim, Impreuna cu cativa ucenici, intemeiaza pe valea Jiului Manastirea Visina, cu hramul Sfanta Treime, in locul unei sihastrii mai vechi. Iar in anul 1400 intemeiaza Manastirea Prislop, numita si Silvasul de Sus, in tinutul Hunedoarei, cu acelasi hram, fiind ajutat de domnitorul Mircea cel Batran. In aceasta manastire s-a nevoit Cuviosul cativa ani, unde a si scris cu mana sa un Evangheliar slavon (1404-1405), care se pastreaza pana astazi. Ajungand la adanci batranete cu sfintenie, Sfantul Nicodim de la Tismana s-a mutat din aceasta viata vremel- nica la viata cereasca si nepieritoare, in ziua de douazeci si sase decembrie, anul mantuirii 1406, fiind plans de toti ucenicii sai. Sfintele sale moaste s-au ingropat cu multa plangere in biserica Manastirii Tismana, in mormantul dinainte pregatit, cum se vede pana astazi, unde se face in tot anul praznuirea lui. Dupa ce Dumnezeu i-a proslavit moastele cu mireasma dumnezeiasca de bun miros si cu dar izvorator de mir si cu facere de minuni, au fost scoase si puse in racla, fiind asezate cu cinste in biserica zidita de el, ca si moastele Sfantului Grigorie Decapolitul, in Sfanta Manastire Bistrita.
    Dupa trecere de multi ani, un domn al Tarii Romanesti a voit sa ridice din Manastirea Tismana moastele Sfantului Nicodim si sa le duca in orasul Bucuresti. Dar, nefiind voia Sfantului sa se instraineze moastele din lacasul sau, a facut minune, incat a parasit domnul acela lucrul neplacut sfantului. Dupa aceea s-a aratat in vedenie unuia dintre calugari, poruncindu-i sa spuna egumenului sa-i ascunda moastele si numai un deget sa ia de la mana pentru evlavia locuitorilor. In acest chip s-a aratat Sfantul Nicodim si egumenului, poruncindu-i, asemenea, sa faca precum ii spusese si fratelui aceluia. Incredintandu-se egumenul, a luat un deget de la mana sfantului si mir de la moastele sale si au fost puse intr-un vas de cositor, impreuna cu o cruce mare de plumb, pe care o purta sfantul la grumaz; ele se afla in Sfanta Manastire Tismana pana in ziua de astazi ca podoabe duhovnicesti cinstite si de mare pret. Insa din sfantul mir nu este ingaduit niminui a lua cat de putin, fara numai vasul a-l saruta si a se umple de buna mireasma duhovniceasca.
    In acest chip fiind ascunderea moastelor sfantului, multa vreme se stia taina numai de catre egumen si de unul din fratii manastirii. Mai pe urma, din pricina multor razmerite si vitregii, au ramas moastele sfantului tainuite de tot si nestiute de nimeni, pana in ziua de astazi. Poate ca asa a fost voia sfantului, cu toate ca se gasesc cele mai sus-numite sfinte odoare, spre mangaierea celor ce vietuiesc in manastire si a bine credinciosilor crestini, prin care si acum se fac multe si nenumarate minuni. Duhurile cele ne-curate din oameni se izgonesc cu chemarea numelui sfantului si vindecari de multe feluri de boli se daruiesc celor ce nazuiesc si alearga cu credinta la ajutorul lui. Si fara aceasta, cu rugaciunile si cu ajutorul Sfantului Nicodim, de multe nevoi se pazeste si se izbaveste. Apoi si pe Sfanta Manastire Tismana, care are in sine comoara de mare pret a sfintelor sale moaste, de multe primejdii si bantuieli ale vazutilor si nevazutilor vrajmasi o pazeste si o apara totdeauna cu grabnica si calduroasa folosinta sa. Pentru ale carui rugaciuni, Hristoase Dumnezeule, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
 

 
Sus