Sign In Sign-Up

Sfantul Ioan de la Neamt - Hozevitul  -  Dor de Pustie, Dor de cer

Vasile Voiculescu
   In gradina Ghetsemani
    Stiu, fara ca sa pricep
    CLXXXIII
    Contemporan
    Tiparul
    Doamne
 

Nichifor Crainic
   Cantecul Potirului
    Vecernie
    Rugaciunea din amurg
    Lauda
 

Zorica Latcu
    Iad
    Pocainta
    Dragoste
    Împacare
    Ghetsemani
    Ectenie
    Apocalipsa
    Bucurie
    Duh
    Spovedanie
    Pane
    Frumusete
    Tu
    Ochii
 
 

In gradina Ghetsemani

 Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul...
 Cazut pe branci în iarba, se-mpotrivea itruna.
 Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul
 Si-amarnica-i strigare starnea în slavi furtuna.

 O mina nendurata, tinand grozava cupa,
 Se coboara-miindu-l si i-o ducea la gura...
 Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa...
 Dar nu voia s-atinga infama bautura.

 In apa ei verzuie jucau sterlici de miere
 Si sub veninul groaznic simtea ca e dulceata...
 Dar falcile-nclestandu-si, cu ultima putere
 Batându-se cu moartea, uitase de viata!

 Deasupra fara tihna, se framantau maslinii,
 Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada...
 Treceau batai de aripi prin vraistea gradinii
 Si uliii de seara dau roate dupa prada.
 
 

Stiu, fara ca sa pricep

 Stiu, fara sa pricep, Treimea
 Si pe Ea viata îmi asez,
 Cum imi cred, cu toata adancimea,
 Inima. pe care nu mi-o vaz:

 Tainica, neistovita ei lucrare
 Intr-o rana mi s-a-mpartasit:
 Rodnicul de viata fara incetare
 Sange, in trei fete, dar nedespartit...
 

CLXXXIII

 Mereu cersim vietii ani mai multi, asa-n nestire,
 Ne razvratim, ne plângem de pierderea noastra,
 Si inca nu-ntelegem ca fara de iubire
 Se vestejeste Timpul în noi ca floarea-n glastra;
 Rupt din eternitate, el vrea taram asemeni
 Din care-altoiul subred sa-si traga seva noua;
 Noi il primim cu gheata si-l rasadim in cremeni
 Cand Dragostea-i unica vecie data noua.
 Ci-n van acum te manii pe mine si m-arunci,
 Minunile iubirii n-au stavile pe lume;
 Ca Lazar la auzul duioaselor porunci,
 Oricând si ori de unde ma vei striga pe nume,
     Chiar de-as zacea în groapa cu lespedea pe mine,
     Tot m-as scula din moarte ca sa alerg la tine.
 
 

Contemporan

 Nu ma-nspaimanta cerul, nici pamantul;
 Pe unul calc, pe celalalt il strapung;
 Sunt slab, samanta care-o sufla vantul
 Pe stepele vietii indelung,
 Dar el ma sufla unde vreau s-ajung!

 Chiar daca esti la infinit de mine,
 Dar stiu ca esti si-Ti cat Imparatia,
 Nu-mi mai traiesc in van nimicnicia.
 O, Doamne, sunt contemporan cu Tine
 Si sunt contemporan cu Vesnicia.
 

Tiparul

 Tu care smulgi tiparii din namolurile noastre
 Si impinsi de un fara de impotrivire alean
 Ii intorci peste orice stavile si dezastre
 Sub meridianele pururi albastre
 La bastina lor calda din Ocean,
 Nu ne uita în aceste taramuri cu vina
 Tipari nostalgici unor taramuri sfinte
 Stramuta-ne-n bastina noastra cea din-nainte
 Acolo unde-am vazut paradisiaca lumina
 In oceanelei nesfarsitei fericiri din sanul Tau, Parinte.
 
 

Doamne

 In virful copacului Tau sint o floare...
 Pe cea mai inalta ramura a lumii
 Ma leagan in talazul de azur si soare.
 Slava Tie ca n-am ramas in temnita humii,
 Ci sloboda, spre cer, infloritoare
 Inima mea nu mai intirziie:
 Zbucneste afara in limpezi petale
 Sa lege rod tainic, bob de poezie
 Hrana zburatoarelor imparatiei Tale.
 Petala mi-e cu aripa ruda,
 Miresme, cintec gata sa s-auda.
 Zimbesc sub luceafar visarile-mi grele,
 Beau apele lunii, se umfla in ele
 Paunii noptii cu cozile-n stele.
 ...Scuturati-ma vinturi mladii ori haine,
 Singura moartea e o dincolo de fire
 Prapastie cu adinc de fericire.
 Furtuna extazului ma va urca, poate,
 Peste vamile si stavilele toate,
 Intr-o pala de parfum, Doamne, pina la Tine,
 Cerul arunce-mi inapoi jos ruina.
 Floarea cazuta din imparatie
 A vazut Cerul si a sarutat Lumina.

Cantecul Potirului

Cand holda taiata de seceri fu gata
Bunicul si tata
Lasara o chita de spice in picioare
Legand-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau matasos
Sa-nchipuie barba lui Domnu Hristos.

Cand painea-n cuptor semana cu arama,
Bunica si mama
Scotand-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parca moaste cinstite si lucii
Ca painea, dand abur cu dulce miros,
Parea ca e barba lui Domnu Hristos.

Si iata potirul la gura te-aduce,
Iisuse Hristoase, Tu jertfa pe cruce,
Hraneste-ma mana de sfant Dumnezeu.
Ca bobul in spice si mustu-n ciorchine
Esti totul in toate si toate prin Tine,
Tu painea de-a pururi a neamului meu.

Din coarda de vita ce-nfasura crama
Bunica si mama
Mi-au rupt un ciorchine, spunandu-mi povestea;
Copile, graira, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mama varsate prinos
La casnele Domnului nostru Hristos.

Apoi, cand culesul de struguri fu gata,
Bunicul si tata
In joc de calcaie jucand nestemate
Ce lasa ca rana siroaie-nspumate,
Copile, graira, e must sangeros
Din inima Domnului nostru Hristos.

Si iata potirul la gura te-aduce,
Iisuse Hristoase, Tu jertfa pe cruce;
Adapa-ma, seva de sfant Dumnezeu.
Ca bobul in spice si mustu-n ciorchine
Esti totul in toate si toate prin tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate si lanuri manoase,
Pamantul acesta, Iisuse Hristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveste-Te-n vie si vezi-Te-n grane
Si sangera-n struguri si frange-Te-n paine,
Tu, viata de-a pururi a neamului meu.
 
 

Vecernie

 Pe-aici, in sus, e schitul la capat de colnic.
 L-a zugravit pe vremuri Ilarion cel drept
 Cu sfinti intre stergare de galben borangic
 Si sfinte-mpodobite cu icusari pe piept.

 Auzi, un clopot misca vazduhul peste munti
 Si se bolteste-n sunet cat cerul de margean
 De dincolo de lume te-ndeamna sa renunti
 O taina fara de moarte la veacul pamantean.

 Vom asculta din strana vecernia-n sobor
 Cand intra-n schit odata cu pasul serii lent
 In murmure ca zvonul albinelor în zbor
 Naluci calatorite din Vechiul Testament.

 Cu aur pe odajdii, inbalsamatii tei
 Vor ingina soborul prin geamurile mici.
 Eu recita-voi psalmul sublim 103,
 Iar tu Lumina lina m-as bucura sa zici.

 Cand, la sfarsitul slujbei, vom saruta sfios
 Argintul sfintei scoarte de Evangheliar,
 Ne va parea o clipa ca ne-a zarit Hristos,
 Miscand incet perdeaua intrarii în altar.
 
 

Rugaciunea din amurg

 Ma rog si pentru viii si pentru mortii mei.
 Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,
 Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,
 Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.

 Pe morti in rugaciunea de seara mi-i culeg.
 Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
 Au fost in ei avanturi si-au fost si pogoraminte.
 Putin in fiecare, in toti am fost intreg.

 De viforele vietii ei sunt acum deserti,
 Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?
 Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,
 Sunt si eu printre mortii rugandu-ma sa-i ierti.

 Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,
 Cand crugul alb al zilei pamantul incununa:
 Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna
 Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg.
 
 

Lauda

 Tu, cel ce te ascunzi in eterna-ti amiaza
 Si lumea o spanzuri in haos de-o raza,
 Metanie tie, Parinte.
 Izvod nevazut al vazutelor linii,
 Ma scalzi si pe mine in unda luminii
 Un mugur de carne fierbinte.

 Sunt duh invalit în naluca de huma,
 Sunt om odraslit dintr-un tata si-o muma,
 Dar sunt neraspunsa-ntrebare.
 Ce glas destoinic sa-mi spuna-ncotro e
 Oceanul de somn ce icnind fara voie
 M-a-mpins si pe mine-n miscare?

 Nici maica nu stie ce tainica norma
 Imi dete din carnea-i vremelnica forma,
 Neant inflorit în minune.
 Caci toate izvoadele umbrelor noastre
 Roiesc mai presus de arhangheli si astre
 Din vesnica ta-ntelepciune.

 In ceruri, Parinte, sunt abur in aburi
 Si-asemeni cu apa ce-ngheata pe jgheaburi
 Prind coaja de carne din spatiu.
 Tu cugeti, se naste; voiesti si dureaza;
 Respiri si-nfloreste; iubesti si vibreaza
 De-adancul luminii nesatiu.

 De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,
 Fac dara de umbra acestei planete
 Cu spuma de soare pe creste;
 Si-n saltul credintei gustand vesnicia,
 Din pulberea lumii imi strig bucuria
 Ca sunt intru Cel care este!

 Puzderii de stele ascunse-n amiaza,
 Fapturile-n tine de-a pururi dureaza
 Si-n spatiu vremelnic colinda.
 A fi, bucurie eterna si sfanta!
 O vraja a toata lumina rasfranta
 De-a gloriei tale oglinda.
 

Iad

 Trecand prin sapte nopti fara de vad,
 Cu Ingerul m-am pogorat la Iad;

 Nici foc, nici fum, nici clocote de zmoala-
 O vesnicie neteda si goala...

 Stau trupuri langa trupuri, prinse-n chin
 Ca boabele de struguri in ciorchin.

 Nici ploi de plumb, nici aspra biciuiala-
 O muceda, cumplita lancezeala,

 Ca nu se misca-n veci nimic din loc,
 Nici flacara de dor, nici gand de foc.

 Ca-n aerul patruns de far' de lege
 Nu poate val de cantec sa se-nchege

 Si-n cuget pangarit si necurat
 Cuvantul sfant nicicand nu s-a-ntrupat.

 O piatra-ncremenita-n nemiscare
 Puteri sa dea viata noua n-are.

 In noaptea fara margini totu-i sters,
 Culoare, forma, armonie, vers.

 Din goluri care fara fund se casca,
 Nu poate frumusetea sa se nasca;

 In duhurile oarbe de pacat
 Nu straluceste chipu-i luminat.

 Cu Ingerul treceam prin Iad in pripa,
 Vedeam durerea care nu mai tipa.

 Pe-ntinsul infiorator de mut
 Se tes sabranice de chin tacut.

 Stau osanditi-n crunta neclintire,
 Cu trupu-nvesnicit in zvarcolire,

 Cu ranjetu-mpietrit pe fata lor,
 Cu rani, ce ard adanc, dar nu-i mai dor.

 Se-nchiaga-n jar, ca gheturile-n rauri,
 Serpi otraviti cu pofte si desfrauri.

 Petrec in sanul Marei Uraciuni
 Multime nemiscata de nebuni.

 Pe toti i-a sters din Cartile Vietii
 Pacatul impotriva Frumusetii.
 
 

Pocăinta

 Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale
 Si Ti-as cersi iertare, dar nu stiu cum sa--cer;
 Ci Tu pricepi cuvantul din mute osanale
 Si talcul rugaciunii de lacrimi si taceri.
 Imi stiu faradelegea: gresita sunt, Stapane,
 Prea mult am stat cu ochii plecati, catand in lut,
 Prea multe griji avut-am de zilele de mane
 Si n-am iertat, cand rana in suflet m-a durut.
 Ti-am prea iubit faptura, de Te-am uitat pre Tine,
 Si cantecul taranei l-am ascultat prea mult,
 Am irosit comoara de armonii divine
 Si glasul cel de taina eu n-am vrut sa-l ascult.
 Mi-am impletit cantare din grele flori de tina,
 Am indragit mirosul de verde si de crud,
 Am prea iubit amurgul, cu zarea-i de lumina
 Si turma de caprite, cu botul mic si ud.
 Mi-am impletit cantarea din flore de matasa,
 Am indragit mirosul de miere si de tei,
 Am prea iubit podoaba si haina de mireasa,
 In zambetul campiei, mijind sub pasii mei.
 Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale,
 Caci n-am sporit talantul, pe care mi l-ai dat,
 Ci ca un rob c, amirosit in cale
 Multimea milei Tale si darul Tau bogat.
 Acum, cutremurata de taina Cinei sfinte,
 Stau, Doamne, inainte-Ti, in goliciunea mea,
 M-apasa greu pe umeri aducerile-aminte
 De patimile firii, de toata pofta rea.
 Din gand smerit primeste, Iisuse, rugaciunea,
 Hraneste-ma pe mine cu har imbelsugat,
 Adapa-ma cu mila, imbraca-mi goliciunea
 Cu raza de sfintenie din chipul Tau curat.
 Sa nu ma lasi, Preabune, sa plec nemangaiata,
 Caci imi cunosc pacatul si taina Ta o stiu
 Strig catre Tine, Doamne, din inima plecata,
 Sa nu ma lepezi astazi, ci lasa-ma sa viu.
 Sfinteste-ma, Iisuse, si taina mi-o arata,
 Pogoara-n minte harul prin ungerea cu mir,
 Si fa sa nu ma arda vapaie-nfricosata,
 Cand buza mea de tina sorbi-va din Potir.
 
 

Dragoste

 Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine,
 Am cules argintul noptilor de Mai.
 Am legat in cantec zumzet de albine,
 Glas de alauta, dulce viers de nai.
 Am aprins in suflet tinere vapai,
 Straluciri de aur, flacari de rubine,
 Am cautat in noapte luminate cai,
 Catre Tine, Doamne, numai catre Tine.
 Am cetit din file vechi, cu slova stearsa,
 Stih de preamarire, sfant Numelui Tau,
 Am tesut in panza Jertfa Ta nearsa,
 Ce-a zdrobit taria vesnicului rau.
 Am cantat iubirea sfintelor femei,
 Care-au mers la groapa ca sa Ti se-nchine,
 Am cusut din raze rauri de scantei,
 Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine.
 Ti-am trimis spre ceruri tainica solie,
 Dragoste curata, dor nepatimas,
 Sa-mi gatesti de nunta haina argintie
 Si-n sclipiri de soare sa-mi gatesti salas.
 Dragostea curata, dorul din solii,
 Cu miros de smirna-n ruga sa se-mbine,
 Ca sa urce fumu-n valuri viorii,
 Catre Tine, Doamne, numai pentru Tine.
 Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine,
 Vreau sa-mi franga, albe, oasele sub roti,
 Vreau sa-mi curga, rumen, sangele din vine,
 Trupul meu cel fraged sa mi-l rupa toti.
 Invelita-n haina marilor dureri,
 Suflet plin de taina lumilor divine,
 Sa pasesc pe calea grelelor taceri,
 Catre Tine, Doamne, numai pentru Tine.
 
 

Împăcare

 Cu sufletul spre Domnul am strigat:
 Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete.
 Ma tine lutul meu, de lut legat,
 Si-n van vrea fierea lumii sa ma-mbete.
 Spre Tine merge dorul meu intreg,
 La Tine-mi este orisice dorire.
 Ci lasa-ma de lut sa ma desleg,
 Sa vada sufletu-mi a Ta marire.
 Mi-e sete de odihna, Doamne-al meu,
 Mi-s mainile si talpile o rana.
 Din coasta sange-mi picura mereu,
 In drumul de pacat si de prihana.
 Primeste-mi, Bune, sufletul stingher,
 Gateste-mi Insuti locul de hodina,
 Ma lasa astazi sa ma inalt la cer,
 Dezleaga-ma de haina mea de tina.
 Si glasul Domnului grai raspuns:
 Durerea ta ma sfasie de mila,
 Cand plansul tau la mine a patruns,
 Mi-a inflorit o rana-n piept, copila.
 Ridica-n slava ochii tai uimiti
 Si-mi vezi durerea spinilor pe frunte;
 Priveste-n ochii mei de plans topiti
 Si-n palme vezi-mi chinurile crunte.
 Eu n-am cerut atunci sa vin in sus,
 Desi Parintele ceresc mi-e Tata;
 Din cupa am sorbit amar nespus,
 Si cupa mea e-n veci nedesertata.
 Dar rana ta ma doare mai cumplit,
 Pe cruce-am sangerat si pentru tine!
 Te-am cunoscut din veci si te-am iubit,
 Si-i grea povara dragostei depline.
 Si-am inganat, cu duhul umilit:
 Primeste-ma-n iubirea Ta cereasca,
 Si lasa Doamne-n lutul istovit,
 Dureri si rani in sange sa-nfloreasca.
 
 

Ghetsemani

 Picioarele spalate de plansul Magdalenii
 Se fransera. Sub raza divinei milostenii
 Iisus cazu in ruga cu fata-nsangerata
 Si greu in pacea noptii rosti cuvantul: Tata,
 Iti simt durerea sfanta si grija parinteasca,
 Ma doare mila calda ce vrea sa ma-nveleasca,
 Ma tulbura iubirea si jalea de Parinte.
 Cand sangele va curge prinos al jertfei sfinte,
 Cand urletul multimii va cere de la Tine
 Sa osandesti pe Domnul luminilor depline,
 Cand voi sorbi pe Cruce buretele cu fiere,
 Cand Fiul Tau cadea-va sub bici fara putere,
 Cand sfarticandu-mi trupul in drumul alb de tara
 Voi duce spre Golgota cereasca mea povara,
 Parinte-al meu, in mila sa nu-ti uiti legamantul,
 Ma lasa cu durerea sa mantuiesc pamantul.
 Sa nu-ti aduni blestemul si fulgerele toate,
 Ca sa opresti mania neputincioasei gloate;
 Nu-i pedepsi pre dansii cu ploaie de pucioasa,
 In marea Ta iubire ma uita si ma lasa,
 Ma lasa, Doamne-al milei, sa nu-ti mai simt iubirea,
 Sa stiu ca nu-mi ajunge la Tine tanguirea.
 Te-mbraca azi in haina lucirilor de stele
 Cu bucuria sfanta a invierii mele.
 Ca sa nu stiu cat suferi in lumile-ti senine,
 Parinte, fa sa treaca paharul de la mine.
 Iisus ridica fruntea si-ncepe sa coboare.
 O aripa de inger l-atinse cu racoare.
 
 

Ectenie

 Pentru ca iubirea noastra sa-nfloreasca,
 Alba cum e crinul Bunelor Vestiri,
 Pentru ca mladita dragostei sa creasca,
 Plina de miresme, dulce de rodiri,
 Pentru ca din neaua grea de peste iarna
 Rod de viata calda iarasi sa legam,
 Pentru ca lumina peste noi sa cearna,
 Domnului sa ne rugam.

 Pentru ca sa-si verse binecuvantarea,
 Ca un zvon de vanturi line, peste noi,
 Pentru ca in suflet sa-i simtim chemarea,
 Cand plecam genunchii, seara, amandoi,
 Pentru ca-n iubirea Lui sa ne-mpreune,
 Cand, cuprinsi de patimi, Numele-I strigam,
 Pentru ca-n vecia Lui sa ne cunune,
 Domnului sa ne rugam.

 Pentru ca belsugul tarinilor grele
 Sa ne faca traiul rodnic si umil,
 Pentru ca rasfrangeri din suras de stele
 Sa sclipeasca-n lacrimi ochii de copil;
 Pentru ca sudoarea sa ne miruiasca
 Si-n lumina mortii viata s-o cercam,
 Pentru ca din munca pacea sa rodeasca,
 Domnului sa ne rugam.

 Pentru ca multimea indurarii Sale
 Insusi sa-si pogoare pasul catre noi,
 Pentru ca sa-I ducem sufletul in cale,
 Cu miros de smirna si cu ramuri moi,
 Pentru ca-n lumina alb-a diminetii,
 Din stransoarea carnii sa ne dezlegam,
 Si-ntr-un pas sa trecem pragul larg al vietii,
 Domnului sa ne rugam.
 
 

Apocalipsa

 Acolo, sus, in munti pustii de iasca,
 Prapastie de flacara se casa
 Si focul linge-ntinderea cereasca.
 Un semn s-a aratat din cer, departe.
 Citeam din flacari vii, ca dintr-o carte,
 Cuvantul sfant al intreitei Arte.
 Scria pe cer de noapte jeragaiul.
 Ce limpede-mi suna-n ureche graiul,
 Ducand pe val de cantece tot Raiul.
 Ca limbile de flacara mi-arata,
 Pe nori de armonie necreata,
 Dumnezeirea, inca ne-ntrupata.
 In piatra care n-a fost inca lustruita
 Si-n poezia inca negandita,
 Treimea sta si azi inlantuita.
 Am talcuit din flacari Intruparea;
 Crescut-a-n Duh, din har ceresc, cantarea,
 Cum creste-n zari, netarmurita marea.
 Curgea, curgea, din vesnice izvoare,
 Sa lege rod in mintile fecioare,
 Cum pica roua-ntr-un potir de floare.
 Acolo-n adancimi de taine sfinte,
 Se intrupeaza cantecu-n cuvinte,
 Cum Tatal hotarat-a mai nainte.
 S-a aratat in cer un semn mai mare:
 Un cantec intrupat suia spre Soare,
 Suia spre Slavi, cu Crucea in spinare.
 
 

Bucurie

 Ca sufletul de schimnic in pustie,
 Adanc patrund in tine, Bucurie!
 Strabat incet cararile desarte,
 Incolo, inspre miezul tau, departe.
 Ma biciuieste vantul Tau fierbinte,
 Rupand bucati din slabele-mi vesminte;
 Ma bate soarele cu raze grele
 Si seceta-mi brazdeaza cute-n piele;
 Mi-a ars dogoarea frigurilor chipul,
 M-a fript la talpi cu foc uscat nisipul.
 Ca sufletul de schimnic in pustie,
 Petrec adanc in tine, Bucurie!
 Cand lutul meu se mistuie-n dogoare,
 In duh trimiti mireasma de racoare.
 Cand sufletul mi-e foc fara prihana,
 Il potolesti cu ploile de mana...
 Cand buzele imi tremura, uscate,
 In duh reversi cuvinte luminate;
 Si cand de sete sufletul imi moare,
 Tasnesc din tine tainice izvoare.
 Ca sufletul de schimnic in pustie,
 Te preamaresc, izvor de bucurie!
 
 

Duh

 Prin noapte Domnul m-a chemat. Si lin
 Urcam spre culmi, pasind pe cer senin.
 Pe urma mea se asterneau uitari
 Adanci ca nesfarsitul unei mari.
 Comoara cu belsug de mangaieri,
 In calea mea se deschideau taceri.
 Ci eu pluteam, plin inca de pamant.
 Ce greu, ce greu era sa-mi iau avant!
 Incet, chemarea sfanta mi-a deschis
 Prin noapte, larga partie de vis.
 In juru-mi stelele clipira moi
 Si-am inteles atunci ca suntem doi.
 Trecea prin bezna mersul nostru mut.
 Ce greu, ce greu ma deslipeam de lut!
 Ce-a fost apoi, eu n-as putea sa spui,
 Dar am vazut in umbra fata Lui.
 Si cum a fost nicicand eu n-am sa stiu,
 Simteam ca arde-n mine focul viu.
 Vedeam, aleasa-n tainice lumini,
 O frunte alba din chenar de spini.
 O clipa, flacarile m-au durut...
 Ardea pe mine haina mea de lut.
 Iubirea palpai si, dreapt-apoi,
 Crescu foc linistit de rug din noi.
 Nu mai simteam nici bucurii, nici dor,
 Urcam acum usor, tot mai usor...
 Paseam spre culmi, pe partia de vis
 Si-n urma mea, uitarea s-a inchis.
 Pe drum tot mai adanc, tot mai inalt,
 M-a dus mereu Iubirea Celuilalt.
 In noaptea asta, Domnul m-a chemat;
 Pe culmi, fiinta mea s-a destramat,
 Simteam ca nu mai vreau, ca nu mai pot,
 Si amandoi eram un singur tot.
 
 

Spovedanie

 Doamne, dintr-a inimii prisaca,
 Dorurile-n roi spre Tine pleaca.
 Lunga-i calea foarte, pan' la Tine...
 Cum s-o afle bietele-mi albine?
 Fac popas in ierburi inflorite,
 Spornic sug dulceata din ispite
 Si sa bea din floare daca-ncearca
 Aripa de pulbere si-o-ncarca.
 Din maces, din crini, din matraguna,
 Mirosul florilor in stupi l-aduna.
 Mustul dulce-luminos le-mbata.
 Au uitat spre Tine drumul, Tata.
 Ca margaritarele-n siraguri,
 Lin s-aseaza faguri langa faguri.
 Doamne, intr-a inimii prisaca,
 Dorurile ceara or sa-ti faca
 Si din ceara Ti-oi aprinde Tie,
 Maine, la vecernie, faclie.
 
 

Pane

 In trup curat de Maica nenuntita,
 Crescu sfant trupul Tau din har ceresc,
 Precum din ploaie si din raze cresc
 Manoase spice-n tarina rodita.
 Si, ca un bob de grau dumnezeiesc,
 Te-ai macinat in ura cea cumplita
 Si-ai harazit fiinta Ta zdrobita,
 Acelor multi, cari vesnic flamanzesc.
 Smeriti, cu slabe maini nesatioase,
 In ruga lor din veci Te-au asteptat,
 Cersind mereu farame luminoase.
 Cu sange si cu lacrimi framantat,
 In focul drgostei Te-ai copt, Hristoase,
 Si spre viata vesnica Te-ai dat.
 
 

Frumusete

 Si-mi zise Domnul: Eu sunt frumusete;
 In Mine-i cald salas de primaveri;
 La Mine zorile sunt fara de seri,
 Si duhul infloreste-n mii de fete.
 Psaltirea negraitei invieri
 Din glasul Meu se toarce cu mandrete,
 La Mine arde patima-n blandete
 Si canta desfatarea din dureri.
 Am tainice isvoare de culori,
 Am sopot plin de dulce glasuire.
 Si Eu revars din vesnice comori,
 Peste alesi puteri de plazmuire,
 Si-i fac sa-mi fie asemanatori
 In duh, prin arzatoarea lor iubire...
 
 

Tu

 Pe ce Te-am cunoscut? Nu Te-am vazut
 Si nu Te-am auzit; dar am stiut
 Ca Tu erai Acela... N-am simtit
 Nici falfairea hainei; neclintit
 Era in casa totul si inecat
 In bezna, cand deodata s-a miscat
 Ceva, dar n-am stiut: in mine fu
 Miscare, sau in juru-mi. Stiu ca Tu
 Ai fost Acela. Nu, n-ai stralucit
 In slava mare, nici nu Te-ai ivit
 Sa-mi dai sa-ti pipai urmele de cuiu.
 Dar Te-am simtit si n-as putea sa spuiu,
 Cum ai venit si iarasi, cum Te-ai dus.
 Simteam ca o putere de nespus
 Ma-nvaluie, rapindu-mi suflul tot
 Al vietii in varteju-i. Cum nu pot
 Sa scriu, pe ce Te-am cunoscut? Orbit,
 Tot sufletul imi tace ca un schit...
 Pe ce cunosti ca-i zi, chiar de nu vezi,
 Si stii ca-i noapte, chiar daca veghezi?
 Putea-voi sa gasesc vreun de-al Tau,
 Cand gandul, ametit, se pierde-n hau,
 Si-n minte-abia de pot sa-l mai cuprind?
 Ce punte pana la Tine voi sa-ntind,
 Pe care Tu sa vii, senin in jos?
 Eu te-am simtit asa de luminos
 Ca n-am putut sa vad. O vreme-am stat
 Cu ochii-nchisi ca moarta. Nemiscat
 Ai stat si Tu in mine, undeva,
 Si eu in Tine. Dragostea era
 Aceasta neclintire? Nu mai stiu...
 Dar mi se pare lumea un pustiu
 Si ziua, intuneric nesfarsit,
 De cand in noapte, Doamne, Te-am simtit,
 Atat de-aproape. Dragostea era?
 Stateam pierduta-n Tine, undeva,
 Invaluita cald in Dumnezeu ...
 Si Tu erai in mine, Doamne-al meu!
 
 

Ochii

 Ridici pleoape mari de neguri grele
 Si ochii Tai, lumina, mi-i arati.
 O, Doamne si stapan vietii mele,
 Sunt ochi, purtand adanc noian de stele,
 Sunt ochi de foc, ce-aprind pustietati.
 Sunt mari ciorchini de boabe luminoase;
 Din ele raze curg in loc de vin.
 Sunt ochii Tai ca spadele taioase,
 Arzand cu rani adanci si dureroase,
 In cearcanele cerului senin.
 Caci de-ar pica o lacrima fierbinte
 Din jarul lor intunecat si greu,
 S-ar prabusi in flacarile sfinte
 Pamantul tot si mortii din morminte,
 Scantei ,s-ar inalta la Dumnezeu.
 Ar fi un singur foc, nemarginire
 De flacari albe-n val de valvatai.
 Si n-ar mai fi nici trupuri nici simtire:
 Ar arde numai focul Tau, Iubire,
 Lumina-n lungul vesnicelor cai.
 

Inapoi