Sign In Sign-Up

"... Am mers la o margine a orasului, pe un deal inalt, care imbratiseaza cu privirea orasul dimprejur, unde domnul de acum s-a sarguit sa cladeasca o biserica mareata si prea stralucita. Apoi am facut in ea o slujba de sfintirea apei si Prea Sfintia Sa (Patriarhul Macarie) a stropit-o, potrivit pravilei, caci pana acum nu fusese inca terminata si prin urmare nu era tarnosita. Este inchinata (Sfantului Constantin, care este si numele ctitorului, si Sfintei Elena."

Catedrala patriarhala - Monument istoric, sec.al XVII-lea

    Asezata pe o colina dominanta din inima de astazi a Bucurestilor, Catedrala Patriarhala se inscrie in randul celor mai de seama monumente viu graitoare asupra trecutelor veacuri ale istoriei poporului nostru.
    Prezenta de inalta expresivitate si de unica semnificatiem, acest important asezamant si-a aflat inceputul in vremurile de pe la mijlocul secolului al XVII-lea cand pe tronul Tarii Romanesti s-a aflat, pentru un rastimp cuprins intre anii 1654 si 1658, Constantin Serban Basarab Voievod, fiu natural al lui Radu Voda Serban (1602-1611).

    Nu se stie astazi pe cine anume a pus domnitorul sa faca planurile manastirii si nici cine au fost mesterii care au inaltat-o. Sunt cunoscuti numai doi ispavnici insarcinati cu supravegherea lucrarilor incepute in anul 1656 si anume: Radu Logofat Dudescu si Gheorghe Sufariul din Targoviste.

    Constantin Voda a ales ca model pentru lacasul chinoviei ctitorita de el insusi renumita biserica a Manastirii Argesului, inaltata de domnitorul Neagoe Basarab cu aproape un veac si jumatate inainte.
    Noii ctitorii bucurestene i s-au dat insa proportii mai ample decat cele ale monumentului argesean. Totodata, i se va fi ales si hramul Sfintii Imparati Constantin si Elena, alegere justificata prin numele pe care-l purta domnul tarii si, in acelasi timp, ctitorul manastirii.

    Dupa inscaunarea noului mitropolit al Ungrovlahiei, Teodosie (1668-1672; 1679-1708), la 8 iunie 1668, domnitorul Radu Leon a emis un important si solemn hrisov in care, dupa ce mentiona cele savarsite in vremea lui la "sfanta si dimnezeiasca Mitropolie de aici den Bucuresti", arata: "...Dupa aceasta, vazand Domnia mea aceasta Sfanta Mitropolie, socotitam Domnia mea - impreuna cu cinstitul si iubitorul de Dumnezeu parintele nostru Chir Teodosie mitropolitul si cu cinstitii prea cuviosii episcopi Serafim de la Ramnic si Grigore de la Buzau si cu egumenii du pre la sfintele lavre si cu toti cinstitii dregatori Domnieei mele - de o am tocmit Domnia mea si o am asezat ca sa fie de cinstea si rugaciunea cinstitului si iubitorului de Dumnezeu parinte, pe carele ar randui Dumnezeu cu darul arhieresc a fi arhiereu si vladica tarei".
    Astfel, incepand din acea memorabila zi 8 iunie 1668, ctitoria lui Constantin Serban Voievod a fost asezata oficial a fi, cum i s-a spus mai in urma, "maica tuturor bisericilor Valahiei". Calitatea de Catedrala Mitropolitana ea si-a pastrat-o de atunci neintrerupt pana in anul 1925, cand, Biserica Ortodoxa Romana fiind rificata la rangul de Patriarhie, vechea mitropolie a devenit ceea ce este astazi: "Catedrala Patriarhala".
    Cat priveste incinta mitropoliei, aspectul initial al incintei mitropolitane era acela al unei curti duble cu cladiri si ziduri inalte, prevazute cu contraforturi, dand ansamblului un aspect de cetate in care se intra, la inceput, numai dinspre vest, trecandu-se pe sub doua turnuri clopotnita succesive.
    De jur-imprejurul bisericii celei mari din curtea principala se insiruiau urmatoarele constructii: pe latura de vest - staretia, asezata pe o larga pivnita, pastrata ca atare pana in vremea noastra, paraclisul si o poarta cu clopotnita deasupra; pe celelalte trei laturi de nord, de est, si partial pe cea de sud, se aflau corpuri de chilii si alte incaperi trebuitoare unui asemenea asezamant.
    Resedinta Mitropolitana si apoi Patriarhala s-a impus inca de la inceput, ca si mai tarziu, de-a lungul vremurilor, ca "unul din cele mai active focare religioase, culturale si politice ale Tarii Romanesti".

    Indeplinind cu vrednicie inaltele rosturi carora le-a fost harazita, ctitoria lui Constantin Serban Voievod a vazut slujind la altarul sau alese fete ierarhice ale Ortodoxiei, in frunte cu o intrega suita de patriarhi, mitropoliti si episcopi, a stat marturie la numeroase si inaltatoare solemnitati de "ungere" a domnitorilor Tarii Romanesti, de inscaunare a vladicilor si apoi a patriarhilor Romaniei si totodata a vazut savarsirea a numeroase hirotonii de arhierei.
    Mai mult chiar, de dealul pe care s-a statornicit aceasta salasluire de seama au aparut legate, in timp, multe evenimente cruciale din istoria neamului nostru precum consfintirea, la 24 ianuarie 1859, a Unirii Principatelor prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Tarii Romanesti si mai apoi, proclamarea, la 9 mai 1877, a independentei de stat a Romaniei.

    Odata ajunsa Mitropolie, ctitoria lui Constantin Serban va fi trecut prin anumite lucrari speciale de amenajare, dintre care pe primul plan a stat, desigur, transformarea staretiei in palat vladicesc. In acelasi timp, poate si cu contributia domnitorului Gheorghe Duca (1673-1678), se vor fi continuat acum si unele lucrari la paraclis, caruia, probabil tocmai datorita aportului domnesc, i se va fi ales hramul Sfantul si Marele Mucenic Gheorghe.
    Spre a spori si mai mult insemnatatea noii resedinte, in anul 1678, mitropolitul Varlaam (1672-1679) s-a ingrijit a-i adauga si rosturile unui centru cultural. In acest scop, el a asezat, initial in cateva incaperi din cea de-a doua curte a Mitropoliei, aflatoare spre Drumul Filaretului, o tipografie care, incepand chiar din acel an si pana in vremurile noastre - cand, stramutata in secolul XIX intr-un local propriu, s-a numit mai intai "Tipografia Cartilor Religioase" si dupa anul 1948, "Tipografia Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa", - si-a desfasurat neintrerupt activitatea, dand la lumina carti de seama ale teologiei si culturii romanesti, printre care si monumentala Biblie, pentru prima oara aparuta integral in limbaromana in anul 1688. Totodata, aici au vazut  lumina tiparului si alte numeroase lucrari destinate intregii crestinatati orientale, careia i s-a dat mai mult "in dar", si care au adus inalte aprecieri de lauda si de multumire pentru Mitropolia Ungarovlahiei (astazi, Mitropolia Munteniei si Dobrogei) si pentru poporul roman, in general, din partea ortodocsilor din Iiviria, Siria, Tara Sfanta, Sinai, Athos si din alte parti.

    Ceva mai tarziu, in anul 1698, pentru a facilita accesul mai direct dinspre centrul orasului si Curtea Domneasca inspre Mitropolie, domnitorul Constantin Brancoveanu (1688-1714) a purces la zidirea, pe latura de rasarit, a unui monumental turn de poarta cu clopotnita, care dainuie pana astazi.

    Dimpreuna cu cele doua elegante foisoare din preajma sa, acest lacas de intima inchinare este considerat, pana astazi, gratie rahinamentului deosebit al elementelor arhitectonice, precum si al acelora de decorare picturala si sculpturala specifice artei muntenesti de la inceputul veacului al XViii-lea, ca un adevarat "giuvaer al Patriarhiei".
    In ceea ce o priveste, Catedrala Mitropolitana, afectata poate de cutremurul din anul 1727 si, cu siguranta, de un incendiu din 1790, a avut nevoie de inlaturarea stricaciunilor produse de aceste "rele intamplari". Repararea acestora, inceputa de mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), a fost continuata de urmasul sau, Diositei Filiti (1793-1810), care a si ispravit-o in anul 1799.
    Dupa numai 35 de ani insa, mitropolitul Grigorie Dascalul (1823-1834), vazand biserica "cu totul invechita, povatuit de ravna a inceput toata prennoirea ei". Lucrarile incepute la "leatu 1834" si continuate, dupa moartea initiatorului lor, pana in anul 1839, au pricinuit monumentului o serie de importante transformari, cat si a picturii murale, refacuta acum de un cunoscut zugrav al vremii, Nicolae Polcovnicul.
    In a doua jumatate a secolului al XIX-lea si la inceputul selui in curs, fara a mai afecta catedrala, unele extinderi, imbunatatiri dezafectari si transformari s-au facut ansamblului Resedintei Mitropolitane in vremea pastoririi mitropolitilor Nifon (1850-1875), Calinic Miclescu (1875-1886) si Iosif Gheorghian (1886-1893; 1896-1909).

    Un alt aspect de seama in viata Mitropoliei din Bucuresti l-a constituit aducerea in catedra sa, la 13 iulie 1774, de catre mitropolitul Grigorie II (1760-1787), a moastelor Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, primite in dar de la un bun crestin, Hagi Dimitrie, care, si el, la randul sau, le obtinuse de la un general rus, Petru Saltikov. Ziua de praznuire a Sfantului a fost statornicita la 27 octombrie, data care aproape chiar de atunci a devenit prilejul anual al unei impresionante procesiuni religioase pe "Delul Patriarhiei".
    In acelasi timp, este nimerit a aminti aici rolul de necropola pe care Catedrala Mitropolitana l-a dobandit odata cu statutarea locului sau de frunte intre locasurile de inchinare ale Tarii Romanesti. De-a lungul vremii, atat in biserica, cat si imprejurul ei, si-au aflat vesnica odihna mitropoliti si domnitori ai Tarii Romanesti, precum si o seama de binefacatori ai acestui Sfant Asezamant.
    Din lungul sir al celor inmormantati aici trebuie pomeniti mai intai, cel de-al doilea ctitor, Radu Voda Leon, (+1670), impreuna cu sotia sa, Luchia Doamna, apoi mitropolitii tarii: Teodosie (+1708), Mitrofan (+1719), Daniil (+1731), Stefan II (+1738), Neofit I (+1753), Filaret I (+1760), Grigorie II  (+1787), Cosma (+1792), Dionisie Lupu (+1831), Grigorie Dascalul (+1834; reinhumat la Manastirea Caldarusani in 1841), Neofit II (+1850), o seama de episcopi si ierarhi si cativa reprezentanti de vaza ai lumii laice, sprijinitori, indeobste, in vreun fel oarecare, ai lacasului mitropolitan, ca: doua fiice - Stanca si Safta - si doi gineri ai lui Constantin Voda Brancoveanu (1688-1714), doua sotii - Casandra si Pulheria - ale lui Nicolae Voda Mavrocordat (1715-1716; 1719-1730) si un fiu al aceluiasi domnitor - Serban Voievod, Constantin Mihai Racovita Voievod (+1764), precum si unele vlastare ale familiilor boieresti: Cretulescu, Ghica, Vacarescu, Racovita, Balaceanu, Corbeanu, Tufeanu, s.a.
    Dintre monumentele funerare de odinioara, pe locul sau initial - in exteriorul bisericii, spre proscomidiarul altarului - se mai afla, cel amintind decesul mitropolitilor Teodosie (+1708) si Stefan II, (+1738). Forma sa actuala dateaza de la o restaurare facuta la inceputul arhipastoriei mitropolitului primat Calinic Miclescu (1875-1886).
    Spre vremurile noastre, lacasul mitropolitan devenind, in anul 1925, Catedrala Patriarhala, inlauntrul sau, in partea sudica a pronausului, au fost inmormantati mai intai primii doi patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane, Miron Cristea (+1939) si Nicodim Munteanu (+`48), iar mai apoi, in 1986, cel de-al patrulea Intaistatator al sau, Justinian Moisescu.
    Ridicarea, in 1925, a Bisericii Ortodoxe Romane la rangul de Patriarhie, unificarea, pe aceasta cale, a tuturor formelor de administratie eclesiastica din Romania intregita, a impus celui dintai patriarh, Miron Cristea (1925-1939) luarea unor ample masuri pentru restaurarea Catedralei si in conformitate cu noile necesitati, pentru extinderea Palatului Patriarhal la actualele sale dimensiuni, pe baza planurilor intocmite de arhitectul Gheorghe Simota. Dintre interventiile pe care le-a inregistrat Catedrala in aceasta perioada a anilor 1932-1935 este de retinut, in special, noua pictura executata de Dimitrie Belizarie, cea care dainuieste si in prezent pe peretii bisericii.

    Merita a fi amintit, totodata, faptul ca in anul 1931 s-a intreprins cea din urma sistematizare a "Dealului Patriarhiei", prin care, odata cu ultima dezafectare a unor cladiri din ansamblul fostei incinte, s-a remodelat calea de acces dinspre Piata Unirii in forma existenta pana astazi, prin trasarea largii alei cu doua benzi separate intre ele printr-un spatiu verde.
    Cum insa lucrarile din anii 1932-1935 nu au izbutit sa redea pe deplin Catedralei Patriarhale aspectul sau arhitectonic initial, in vremea patriarhului Justinian Mariana (1948-1977) s-a purces, in acord cu Directia Monumentelor Istorice, la alcatuirea unei noi si aprofundate documentatii de restaurare, intocmita de un colectiv condus de arhitectul Paul E. Miclescu.
    Pe baza acesteia, santierul perioadei 1960-1962 a capatat o importanta fundamentala in multiseculara existenta a importantului lacas, caruia, prin ajustari de finete, i-a reconferit chipul sau arhitectural din veacul al XVII-lea, haina a traditiei prin care, pe drept cuvant, monumentul incanta pana astazi privirile celor ce, necontenit, isi poarta pasii spre a sa cercetare.
    Din cele faptuite in rastimpul arhipastoririi celui de-al treilea patriarh se mai pot evidentia, tot cu privire la Catedrala, amenajarea, inca din 1952, a actualului cafas pentru cor, fixarea in tampla a patru icoane imparatesti in email, cu estrem rafinament, in 1961-1964, la Atelierele Institutului Biblic al Patriarhiei Romane, de catre Otilia Otetelesanu, si spalarea picturii murale a lui Dimitrie Belizarie.
    Totodata, in preajma sfantului lacas, s-a restaurat, in 1956-1958, clopotnita brancoveneasca, s-a restaurat, in 1956-1958, iar in 1959 s-au asezat la nord de biserica cele trei cruci monumentale de piatra, frumos ornamentate, compunand un ansamblu denumit, indeobste, "troita".  In centru se inalta dominanta cruce zisa a lui Petru Voda Cercel (1583-1585), provenita din satul Salatruc, judetul Arges, flancata de o parte si de alta, de doua cruci mai mici, cea din dreapta, dinsprebiserica, datand din anul 1617, din vremea lui Alexandru Voda Ilias (1616-1618), ridicata fiind de un anume logofat Stoica si de sotia sa Neacsa, iar cealalta, dinspre parcul palatului, fiind lucrata in anul 1644, in vremea lui Matei Basarab (1632-1654).
    In aclasi timp, patriarhul Justinian s-a ingrijit si de infrumusetarea resedintei patriarhale propriu-zise, care, pe langa amintita reinaltare a turlei paraclisului, a fost impodobita si cu o serie de bogate lambriuri, precum si cu picturi murale reprezentand atat unele episoade biblice, cat si momente inaltatoare si bogate in semnificatii din istoria Bisericii si a poporului roman.
    Grija cuviincioasei ocrotiri a Catedralei, ca si a Resedintei Patriarhale, a constituit o preocupare permanenta si a patriarhului Justinian Moisescu (1977-1986). Acesta s-a ingrijit de restaurarea picturii murale si a tamplei bisericii, de inlocuirea pardoselii sale de marmura, etc.
    In acelasi inalt spirit al traditiei, Prea Fericitul Parinte Patrairh Teoctist a manifestat o deosebita purtare de grija spre desavarsirea chivernisire a acestei inestimabile zestre a trecutului nostru bisericesc, randuind, intre altele, fixarea in Catedrala a pietrei tombale a Patriarhului Justin, conservarea si restaurarea tamplei Paraclisului si a catedralei, precum si consolidarea, refacerea exterioarelor si completarea cu noi incaperi a Resedintei Patriarhale.
    Nu putem inchiea scurta prezentare de fata fara a sublinia ca, din punct de vedere arhitectonic, catedrala Patriarhala este considerata, pe drept cuvant, unul dintre cele mai valoroase si mai caracteristice monumente istorice di de arta religioasa muntenesti din secolul al XVII-lea. Stilistic, ea se inadreaza ca o creatie de frunte a perioadei de legatura dintre vremurile de deosebita inflorire a artei romanesti corespunzand domniilor lui Matei Basarab (1632-1654) si Constantin Brancoveanu (1688-1714).
    Proportiile, echilibrul si armonia deosebita a formelor sale constituie rapeluri de substanta la unele dintre calitatile cele mai de seama ale ctitoriei lui Neagoe Voda basarab de la Curtea de Arges, al carei plan, intrucatva marit, ctitoria lui Constantin Serban il reproduce aproape fidel. catedrala Patriarhala din Bucuresti este impartita asadar in altar si naos, compunand impreuna, in plan, o forma treflata urmata de un foarte caracteristic pronaos supralargit. utilitatea acestei supralargiri s-a vadit cu timpul, din perspectiva numeroaselor inmormantari ce s-au facut aici.
    Monumentul prezinta patru turle prismatice pe socluri cu plan patrat, dispuse astfel: una pe naos, inaltata pe pandativi, si trei, asezate in triunghi, pe pronaos.
    Se cuvine a fi subliniata eleganta lor deosebita, acuzata, in special, prin arcatura concentrica a firidelor retrase succesiv pana la fanta ingusta si zvelta, in trafor, a ferestrelor, ca si prin streasina de plumb a cupolelor  ce se muleaza, in forma restituita de ultima restaurare din 1960-1962, dupa arcaturile usoare ale corniselor dintate de zidarie.
    In mod - iarasi - prin excelenta caracteristic, ca si la Curtea de arges, pronaosul bisericii lui Constantin Voda Serban a fost prevazut, de la inceput, cu douasprezece coloane de piatra ce trebuiau sa reprezinte pe cei doisprezece apostoli. Intrucat, insa, probabil la restaurarea monumentului din 1834-1839, din necesitatea largirii spatiului interior, cele doua coloane ce delimitau naosul de pronaos au fost inlaturate, pierzandu-li-se urma, astazi nu se mai pot vedea la locurile lor decat celelalte zece. Aceste  coloane octogonale in sectiune, cu muchiile profilate sub forma de lungi ciubuce verticale, semicirculare, sunt prevazute la partea superioara, cu remarcabile capiteluri sculptate in maniera compozita si poleite.
    Spre vest Catedrala Patriarhala se intregeste printr-un amplu pridvor deschis, cu cornisa mai coborata decat a pronaosului invecinat, boltit prin trei calote semisferice si prevazut, pe cele trei laturi deschise, cu arcade semicirculare pe stalpi puternici de zidarie, de sectiune circulara.
    Restituirea formei acestui pridvor, alterat de "preinnoirea" din 1834-1839, a constituit unul din principalele obiective ale aceleiasi ultime restaurari de seama a catedralei din anii 1960-1962.
    La exterior, fatadele Catedralei Patriarhale sunt delimitate de jur-imprejur in doua registre printr-un brau de piatra dispus cvasimedian. Acesta este compus dintr-un "fascicul de trei ciubece rasucire din distanta in distanta", ca o franghie impletita in trei. Braul este marginit prin doua randuri de zimti de caramida, generand pe fatade, deasupra si dedesuptul sau campuri aproape egale, divizate in panouri dreptunghiulare, marginite pe ciubuce rotunjite. Panourile de jos au latura superioara compusa din cate doua arcuri semicirculare mai mici, cu acelasi margini superioare arcuite si punctate, la randu-le, cu acelasi fel de butoni ceramici smaltuiti monocrom pe care ii intalnim si pe restul fatadelor monumentali, ca si pe bazele turlelor.
    Calitatile arhitecturale de inalta valoare li se adauga acelea proprii altor elemente ce concura la crearea unei atmosfere interioare specifice caldului si contemplativului spirit de reculegere de sorginte neo-bizantina. Dintre toate, impune, in primul rand, cu pregnanta, prin armonia blanda a cromaticii si hieratismului desenului, pictura lui Dimitrie Belizarie. Pe fondul acesteia si alaturi de ale sale poleiri se detaseaza alte luciri de pretiozitate, precum cele ale tamplei, ale vechiului si somptuosului policandru de argint din centru naosului sau ale niselor simetrice din pronaos, frumos incadrate sculptural, rezervate, una la nord, cuviincioasei pastrari a moastelor Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, iar cealalta, la sud, infatisarii impresionantului pomelnic al tuturor mitropolitilor Ungrovlahiei, ca o adevarata straja insotitoare a celor trei morminte patriarhale.
    Fiecare in parte si toate impreuna, superioarele expresii ale gandirii si simtirii inaintasilor truditori ai devenirii si implinirii acestui monument evoca, asa cum insesi aceste pagini au incercat, la randu-le, a sugera, trecutul de peste trei ori secular al unei batrane ctitorii bucurestene. Trecut al unei infiripari ca simplu lacas de chinovie al ridicarii, mai-napoi, la vladiceasca demnitate de "maica a tuturor bisericilor Valahiei" si a inaltarii, din cele din urma, la suprema treapta de Catedrala Patriarhala a unei tari legitim intregite.
 
 

BACK